Președintele francez susține că „vor trebui pronunțate sancțiuni” în scandalul cărnii de cal

Președintele francez susține că vor trebui pronunțate sancțiuni în scandalul cărnii de cal
Publicat: 11/02/2013, 16:01
Actualizat: 28/09/2018, 16:18

Președintele francez François Hollande apreciază că „vor trebui pronunțate sancțiuni” în cazul preparatelor congelate care conțin carne de cal în loc de vită, relatează AFP.

„Există lacune, în mod vizibil, profituri, comportamente inadmisibile, vor trebui pronunțate sancțiuni, administrative și penale dacă dosarul o justifică”, a declarat luni șeful statului francez în timpul unei deplasări la periferia Parisului.

„Statul are o datorie dublă: transparență și responsabilitate”, a subliniat președintele francez, adăugând că „vor fi efectuate anchete într-un timp foarte scurt”.

Hollande a apreciat că trasabilitatea, o „cerință a consumatorilor”, este „o datorie atât pentru Europa, cât și pentru Franța”, sfătuind să fie cumpărate produse etichetate „cu carne de vită de origine franceză”.

„În acest caz, o să fiți siguri că nu vă înșelați”, a declarat el, adresându-se consumatorilor.

„Preocuparea mea este să dau consumatorilor toate informațiile, francezilor, toată transparența necesară, comportamentelor delictuoase, toate munițiile indispensabile, dar, de asemenea, să putem continua să consumăm și să asigurăm traiul crescătorilor din Franța care nu au nimic de a face cu aceste manipulări”, a rezumat el.

Descoperirea cărnii de cal în lasagna care ar fi trebuit să conțină vită a provocat un scandal săptămâna trecută în Marea Britanie – unde calul este venerat și consumul cărnii sale este tabu – și a determinat retragerea, vineri, a produselor congelate în Franța și Suedia.

Carnea, care provine din România, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la furnizorul francez, Spanghero, și a fost redirecționată către preparatorul Comigel, funizor pentru Findus și alți distribuitori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa